Exhaustivitatea spatio-temporală în teoria eminesciană privind natura omului de geniu se referă la modul în care Mihai Eminescu a înțeles că omul de geniu este influențat de contextul spatio-temporal în care trăiește. Eminescu a crezut că omul de geniu este capabil să depășească limitele timpului și ale spațiului prin intermediul creativității sale și că poate contribui la progresul uman prin realizările sale. El a susținut că omul de geniu are o natură distinctă și că este capabil să depășească barierele care îi împiedică pe alți oameni să înțeleagă lumea în mod profund și să contribuie la schimbarea ei în bine.