Recenzie – Mancare chinezeasca la Restaurant New Orleans Rm Valcea

Disclimer-Articolul nu este plătit și este doar o opinie personală.

Azi de dimineață dorint să mănânc, mi-a venit în cap să văd dacă în Râmnicu Vâlcea există mâncare chinezească / asiatică. Facand  o căutare pe Google (ce ne-am face fără el) am dat de singurul restaurant cu mâncare chinezească din oraș, chiar și din județ.

Restaurantul cu pricină este restarurantul New Orleans, aflat în scuarul Mircea cel Bătrân, fix în centrul orașului Râmnicu Vâlcea. În acest Restaurant intrasem o singură data acum 3-4 ani de zile, însă pe atunci nu știu dacă avea și mâncare chinezească.

Când am ajuns era liber, chiar dacă era oră prânzului. Cei drept azi a fost o zi caldă și nici de cum o zi de jumătatea lui septembrie. Atmosferă a fost plăcut, muzică instrumentala pusă în surdină, locație curată, servirea cu atenția cuvenită de cum am intrat în local.

Nici bine nu m-am așezat pe scaun că ospătarul a și venit să mă întrebe ce vreau și să îmi aducă meniul, deoarece mă văzuse puțin nehotărît. Am ales Porc  Yu Xiang și de băut am luat un Pepsi la 0.25l . Ospătarul mi-a spus că o să dureze 15 minute, deoarece mâncarea se făcea pe loc.

În acest timp mi-a adus pe masă un coșuleț de pâine, o sticlă de ulei, sare de himalaya cu chili, piper, o sticlă de oțet de gutui ( oferă un gust aparte mancarii  și e prima oară când pun în mâncare oțet de gutui ), tacâmurile ( cele normale europene nu celebrele bețișoare) și șervețele.

Totul a decurs așa cum îmi spusese ospătarul, mâncarea a venit în 15 minute. Mâncarea a fost foarte bună, chiar dacă nu era acel tip de mâncare chinezească cu care fusesem obișnuit până acum. Ceva, ceva totuși lipsea din această mâncare. Ceea ce lipsea era faptul că a fost gătită de un român specializat în China și nu de un chinez de la mamă lui, însă cu toatea acestea mâncarea a fost bună și gustoata. Chiar merită să faceți o vizită la New Orleans.

View this post on Instagram

@neworleansvl

A post shared by Alexandru Manoiu (@alexmanoiuofficial) on

Note:

Servire : 10/10

Locatie : 10/10

Mancare: 10/10

Pe cei de la restaurant ii gasiti pe facebook Restaurant New Orleans sau la telefon 0799 796 665

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.