Slabiciune

 Viață e grea.

Sunt trist și nu știu ce mă poate face să îmi revin.

Totul parcă e în derizoriu.

Parcă e trăiesc într-o iluzie și nu pot să ies din această iluzie. Parcă tot Universul conspira impotriva mea .

Nu știu ce fac sau ce voi face.

Jur că nu știu care îmi e scopul.

Destinația îmi e puțin confuză. Dumnezeu e la capătul acestui drum și nu găsesc calea spre acest tel măreț.

Iubesc dar nu știu ce pot ai pe cine să iubesc.

Citesc dar nu știu ce să citesc.

Aș vrea să fiu fericit dar nu știu de ce să fiu fericit.

Muzică îmi încânta timpanul, dar sufletul parcă tot spre unirea cu nimicul se duce.

Râd și nu e râsul meu.

Față îmi e zâmbitoarea, însă e doar o masca în acest moment.

Speranța s-a evaporat precum un abur, numai Dumnezeu e neclintit și stă lângă mine.

Inima parcă e de piatră. Dumnezeu stă și ar vrea să între, însă El e în inimă mea și nu e destul.

Vreau multe, însă totul tinde spre minus infinit și nu pot să păstrez nimic.

Viitorul îmi e neclar. Totul depinde prea mult de alții și nu pot face nimic.

Aș vrea să zbor printre stele. Vreau să ating infinitul hotar al Universului , dar nici măcar visele nu mă ajută.

Aș vrea să fiu mai mult decât o simplă picătură în vastul ocean numit Univers, dar, parcă, sunt de un infinit de ori mai mic decât cel mai mic atom.

Dumnezeu e în toate și totuși nu îl văd. Îl aud cum vorbește și în același timp nu îl aud.

Ce aș vrea să scap din acest moment de slăbiciune. Și doar El mă poate ajută.